Informații pentru cetățenii români

Înregistrarea voluntară la consulat

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află în Franţa să îşi înregistreze, în mod voluntar, prezenţa în zonă, la una din misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Înscrierea va fi realizată strict în baza liberului consimţământ, iar datele vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677 din 21 noiembrie 2001.

Pentru înregistrare, vă rugăm să descărcaţi formularul tip. După completare, formularul trebuie depus la misiune.

Date fiind natura şi scopul înregistrării, NU se vor percepe taxe consulare pentru efectuarea înregistrării.

Atunci când ne aflăm în străinătate, fiecare dintre noi trebuie să fie conştient de faptul că oriunde în lume există riscuri de securitate, motiv pentru care trebuie să ne asigurăm, în mod individual, măsurile de precauţie necesare pentru putea avea o şedere cât mai plăcută şi lipsită de griji. 

 

În prim plan

COMUNICAT În atenția președinților birourilor de vot, locțiitorilor acestora și membrilor - operatori

18.10.2019

În urma informațiilor primite din partea Ministerului Afacerilor Externe/MAE și Autorității Electorale Permanente/AEP, persoanele care …

Întâlnire cu studenții români din cadrul Universității „Jean Moulin Lyon 3”

20.09.2019

În data de 16 septembrie 2019, cu prilejul deschiderii noului an universitar 2019-2020, Anca Opriș, consul general al României la Lyon,…

Vernisajul expoziției „Les coraux imaginaires”

20.09.2019

În data de 18 septembrie 2019, Anca Opris, consul general al de României la Lyon și Christine Athenor, președinta Asociației…