Home

Condiţii de călătorie

Condiţii de intrare şi regim de şedere 

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Franţa. Este necesară deţinerea cărţii de identitate sau a paşaportului, în termen de valabilitate.

 

Exercitarea unei activităţi profesionale în Franţa – informaţii generale

După 1 ianuarie 2014, accesul cetăţenilor români la piaţa franceză a forţei de muncă se realizeaza prin înregistrarea contractului de muncă la URSAFF (organismul administrativ responsabil pentru colectarea contribuţiilor de securitate socială şi alocaţiile familiale). Începând cu această dată, cetăţenilor români nu li se mai solicita deţinerea autorizaţiei de muncă şi a titlului de sejour pentru exercitarea unei activităţi profesionale în Franţa. 

Cetăţenii români pot exercita activităţi economice, salariale sau non-salariale (cu îndeplinirea prevederilor legislaţiei franceze de exercitare ale acestora).

În situaţia manifestării intenţiei voluntare de obţinere a unei cărți de sejour, se poate depune o cerere pe lângă prefectura competentă din punct de vedere teritorial. Cartea de sejur eliberat la cerere, se emite pe baza justificării situaţiei punctuale:

  • Lucrătorul salariat, pe baza prezentării dovezii înregistrării contractului de muncă/promisiunii de angajare la URSSAF;
  • Personalul independent (lucrător nesalariat) trebuie să ateste efectivitatea activităţii (înscrierea la Registrul Comerţului sau în Repertoarul de meserii şi prezentarea documentelor comerciale şi contabile).

Potrivit prevederilor articolului 121-1 din Codul francez de intrare şi sejur al străinilor şi dreptul la azil, cetăţenii UE au dreptul de şedere în Franţa pentru mai mult de 3 luni, dacă:

  • exercită o activitate profesională în Franţa (prin prezentarea dovezii înregistrării contractului de muncă/promisiunii de angajare la URSSAF);
  • dispun de resurse suficiente pentru a se întreţine (atât persoana îndreptăţită cât şi membrii familiei sale), astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistenţă socială şi deţin o asigurare medicală;
  • sunt înscrişi într-o instituţie legal constituită în vederea parcurgerii studiilor, formării profesionale şi garantează dispunerea de asigurare medicală şi resurse suficiente pentru a se întreţine atât acesta cât şi membrii familiei sale, astfel încât să nu reprezinte o povară pentru sistemul de asistenţă socială;
  • deţin calitatea de membru de familie, copil cu vârsta sub 21 de ani, părinte aflat în întreţinere, partener, copil sau părinte al soţului, care însoţeşte un cetăţean care îndeplineşte condiţiile menţionate.


Ameninţări teroriste 

Autoritățile franceze au decis să instituie nivelul maxim de alertă pentru nordul Franţei, context în care se recomandă cetăţenilor români care urmează să călătorească sau se află deja pe teritoriul Republicii Franceze, cu precădere în zona capitalei Paris să manifeste prudenţă sporită. S-au instituit măsuri de siguranţă sporite în marile centre comerciale, instituţii publice, lăcașuri de cult şi de învăţământ, precum şi în împrejurimile obiectivelor turistice, ceea ce poate perturba accesul în incinta acestora. 
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Republica Franceză în această perioadă, ca, anterior efectuării deplasării, să urmărească cu atenţie recomandările/avertizările emise de autorităţile franceze şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Siguranţă şi criminalitate

Franţa este o ţară cu un nivel de criminalitate redus.

Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Recomandări generale:

  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini;
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă;
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstraţi atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei;
  • Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, lăsaţi documentele personale la hotel şi păstraţi numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei, precum şi contactarea celui mai apropiat oficiul consular român.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor franceze, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 112 – Serviciul urgenţe;
  •  17 – Poliţia;
  •  15 – Serviciul medical de urgenţă (SAMU);
  •  18 – Pompieri;
  • 115 – Număr pentru cei fără adăpost.

Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!

Vă recomandăm, de asemenea, sesizarea Ambasadei României de la Paris sau a oficiilor consulare române de la Strasbourg, Marsilia sau Lyon, care pot acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.


Sistemul medical 

Asigurarea medicală este obligatorie în Franţa.

Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.

Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.

Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene.

Mai multe detalii găsiţi la adresele: www.cnas.ro şi www.ceass.ro.

Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate ţările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.

Vă recomandăm să vă încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.

Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală.

În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.

Informaţii privind localizarea şi modul de funcţionare a unităţilor sanitare pot fi obţinute prin consultarea paginii web a Ministerului Sănătăţii al Franţei (sante.gouv.fr).


Condiţii privind traficul auto 

Circulaţia auto
În Franţa, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului.

Se acordă prioritate maşinilor care vin din dreapta.

Centura de siguranţă
Purtarea centurii de siguranţă este obligatorie.

Limitele de viteză admise 

  • 130 km/h pe autostradă;
  • 110 km/h pe drumurile naţionale;
  •  90 km/h pe celelalte drumuri inter-urbane;
  •  50 km/h în interiorul localităţilor;
  •  70 km/h pe bulevardul periferic al Parisului.

Folosirea telefonului mobil la volan
Este interzisă.

Starea drumurilor
Starea generală a drumurilor şi infrastructurii este foarte bună.

Parcarea
Marea majoritate a locurilor de parcare este cu plată.
Parcarea în zone interzise se sancţionează cu amenda sau cu ridicarea maşinii.

Aparatele anti-radar şi de detectare a radarului
In Franţa este interzisă folosirea ori simpla deţinere a aparatelor de detectare a radarelor. Fapta constituie contravenție și se sanctionează cu amendă, fiind posibilă, de asemenea și reținerea permisului de conducere și confiscarea mașinii.

Permisul de conducere
Permisul de conducere valabil emis în România este recunoscut în Franţa.

Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie
În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă, parte formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.
Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă care figurează pe Cartea verde.

Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.

Telefoane utile pentru informaţii privind traficul sau conduita în caz de accident:

  • 112 – Serviciul urgenţe
  •  17  – Poliţia
  •  15  – Serviciul medical de urgenţă (SAMU)

 

Reglementări vamale 

Nu există controale la graniţele interne dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum şi Islanda, Norvegia şi Elveţia (ultimele trei nefiind membre ale UE).

Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.

Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: ţigări: 200 bucăţi, 1 litru băuturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă.

Detalii suplimentare privind reglementările vamale franceze pot fi obţinute prin intermediul paginii internet al serviciului vamal francez (douanes.gouv.fr).


Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante.

Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare!

Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale.

Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.


Regimul animalelor de companie 

Pentru spaţiul UE, aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică.

Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.

Atenţie! Este interzisă intrarea în Franţa a câinilor de atac asa cum sunt definiţi prin Hotărârea Interministeriala din 27.04.1999 (Staffordshire Terrier, American Staffordshire Terrier, Mastiff sau Boerbull, Tosa, Molosi).

Pentru condiţiile speciale aplicabile fiecărei categorii de animale de companie, informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Ministerul francez al Agriculturii (e-mail: IMPORT.MCSI.DGAL@agriculture.gouv.fr) sau de la Ambasada Franţei din Bucureşti (www.ambafrance-ro.org).

În prim plan

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT

13.09.2019

Vă informăm că termenul limită pentru înregistrarea alegătorilor români care doresc să voteze în străinătate la alegerile pentru …

ATENȚIE! Anunț important!

05.09.2019

A mai rămas 1 SĂPTĂMÂNĂ până la data limită, 11 septembrie 2019 ora 23.59, prevăzută pentru înscrierea pe site-ul AEP…

Alegerile pentru Președintele României 7 august 2019

07.08.2019

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 148/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, la alegerile …